Crampele musculare sau cârceii sunt contracții involuntare, scurte și dureroase ale mușchilor. Ele se datorează, în primul rând, unui surplus de acid lactic și scăderii aprovizionării mușchiului cu oxigen și glucoză.
Sunt produse de o oboseală mare, de frig, de poziții defectuoase ale membrelor în timpul somnului, de consum abuziv de medicamente diuretice, decontracturante sau stimulante, de lipsa de calciu și de magneziu, de antrenament insuficient la încălzire, de solicitarea peste măsură a unui grup de mușchi (crampa scriitorilor, dactilografilor, pianiștilor, violoniștilor). Crampele se mai întâlnesc la bolnavii cu arteriopatii cronice obliterante și la persoanele cu picior plat sau strâmb.
Măsuri preventive...
- seara înainte de culcare, labele picioarelor vor fi mișcate de mai multe ori în toate sensurile (anterior, posterior, rotații);
- evitarea statului prea mult timp în apă rece;
- încălzirea corectă a sportivilor înainte de competiții;
- gambele vor fi cât mai bine învelite în timpul nopții, chiar într-o flanelă groasă;
- automasaj blând pe membrele inferioare, seara, înainte de culcare.
Iată mai jos soluția naturală propusă de CaliVita International pentru tratarea crampelor musculare...
| Produse CaliVita recomandate | Mod de folosire |
|---|---|
| Strong Bones | 1-1-0 |
| (Power Mins) | 1-1-0 |
| Rhodiolin | 1-0-1 |
| Noni | 1-0-1 |
| Evening Primrose Oil | 1-0-1 |
| Protect 4 Life | 1-1-0 |
| Stress Management | 1-1-0 |
| Lion Kids D Vitamin | 1-0-0 |
| Vezi Legenda | |
| Observații: - Se va asocia Evening Primrose Oil în cazul femeilor cu probleme hormonale. | |
| INDEX PRODUSE : | A | B | C | D | E | F | G | H | I | J | L | M | N | O | P | R | S | V | W | X | Z |
|---|
| INDEX AFECȚIUNI: | A | B | C | D | E | F | G | H | I | Î | L | M | N | O | P | R | S | T | U | V | Z |
|---|