Deși marea majoritate a medicilor specialiști ginecologi - obstetricieni (95%) le recomandă femeilor însărcinate sănătoase, care au trecut de primul trimestru de sarcină, să se vaccineze contra gripei, aproximativ 36-38% a medicilor, totuși, în practică refuză să administreze acest vaccin, conform unui studiu realizat de către ACOG, publicat recent în Reuters Health.
Studiul, în cursul căruia au fost chestionați 1000 de medici specialiști ginecologi - obstetricieni în legătură cu opinia lor privind necesitatea vaccinului antigripal la femeile însărcinate, a fost inițiat la începutul anului 2004 de către ACOG (American College of Obstetricians and Gynecologist). Medicii care nu s-au confruntat cu cazuri de gripă la femei gravide în cursul anilor 2003-2004 au fost excluși.
52% a medicilor întrebați erau de părere că vaccinul antigripal ar fi benefic pentru femeile gravide în primul trimestru de sarcină, în timp ce 63% dintre medici au recomandat acest vaccin pentru femeile însărcinate în primul trimestru care prezintă asociat și o afecțiune medicală.
Întrebați, dacă au cerut teste serologice pentru confirmarea infecției cu virusul gripei la cazurile suspecte, medicii au dat un răspuns negativ într-un procent de 84%.
"Vaccinarea antigripală este recomandată pentru femeile gravide, știut fiind faptul că femeile care contactează boala în timpul sarcinii sunt expuse la un risc mai crescut de a dezvolta afecțiuni cardiace și pulmonare serioase care pot necesita chiar spitalizare, afirmă dr. Kathleen Raleigh, medic epidemiologist, una dintre autorii studiului.
| INDEX PRODUSE : | A | B | C | D | E | F | G | H | I | J | L | M | N | O | P | R | S | V | W | X | Z |
|---|
| INDEX AFECȚIUNI: | A | B | C | D | E | F | G | H | I | Î | L | M | N | O | P | R | S | T | U | V | Z |
|---|