O femeie însărcinată care nu se hrănește corespunzător, riscă să-și îmbolnăvească copilul de schizofrenie, potrivit unor studii publicate în revista "The Journal of the American Medical Association".
Incidența bolii pare să fie constantă în rândul populației, statistic, o persoană dintr-o sută suferind de schizofrenie. Factorul care poate dubla acest număr este lipsa hranei, fapt dovedit de cercetările la scară largă efectuate în China, în provincia estică Anhui, unde între anii 1959-1961 a domnit foamea.
David St. Clair de la Universitatea britanică Aberdeen și Jiao Tong de la Universitatea din Shanghai au analizat soarta persoanelor care au venit pe lume în acea perioadă. Deși se născuseră cu 80% mai puțini copii ca în anii precedenți, indicele îmbolnăvirii de schizofrenie era dublu, ajungând la 2,3%.
Cei doi oameni de știință nu cunosc exact ce mecanism sau lipsa căror componente alimentare produc boala. Poate fi vorba despre cantitatea insuficientă de acid folic sau de toxinele la care este expus fătul în pântecele mamei. Femeile chineze din provincia Anhui se hrăneau în anii '60 cu scoarță de copac sau cu alge care creșteau în bazinele de apă.
Cercetări asemănătoare au fost efectuate mai demult în Olanda, unde în timpul războiului, între anii 1944-1945, a avut loc așa-numita iarnă a foamei. Deși numărul persoanelor supuse cercetărilor s-a rezumat doar la câteva zeci, rezultatele acestora au fost identice.(Rompres)
| INDEX PRODUSE : | A | B | C | D | E | F | G | H | I | J | L | M | N | O | P | R | S | V | W | X | Z |
|---|
| INDEX AFECȚIUNI: | A | B | C | D | E | F | G | H | I | Î | L | M | N | O | P | R | S | T | U | V | Z |
|---|