Unul din cinci bolnavi spitalizați din cauza unui atac de cord dezvoltă episod depresiv major la puțin timp după externare, reiese dintr-un studiu recent finalizat la John Hopkins Evidenced-Based Practice Center, acești pacienți fiind expuși unui risc mai mare (cu 50%) de recurență a evenimentului coronarian în primul an, cu o rată de mortalitate de 3 ori mai crescută.
Depresia consecutivă unui atac de cord este rezultatul unei interacțiuni complexe dintre hormonii neuronali, modificările biologice și percepțiile senzoriale, acest proces fiind deocamdată într-o fază precoce de investigare și recunoaștere de către lumea medicală. Este vorba de o stare mult mai gravă decât o proastă dispoziție sau o tristețe trecătoare, acești bolnavi necesitând o montorizare psihiatrică atentă în scopul unei recuperări cât mai eficiente.
De obicei în perioada internării în spital nu prea rămâne timp pentru un control psihiatric aprofundat la pacienții coronarieni, dat fiind faptul că la 72 de ore după atac mulți dintre ei se externează, iar simptomele depresiei apar mai târziu, ceea ce implică necestitatea supravegherii acestora și în primul rând a bolnavilor vârstnici, de către membrii familiei, pentru a putea hotărâ conduita terapeutică corectă.
| INDEX PRODUSE : | A | B | C | D | E | F | G | H | I | J | L | M | N | O | P | R | S | V | W | X | Z |
|---|
| INDEX AFECȚIUNI: | A | B | C | D | E | F | G | H | I | Î | L | M | N | O | P | R | S | T | U | V | Z |
|---|