Conform unor estimări realizate la Centrul de Control și de Prevenire al Bolilor fumatul pare să fie responsabil pentru circa 440.000 de decese anual în Statele Unite, adică unul din cinci decese este provocat de fumat. Practic fumatul ucide mai mulți americani decât virusul HIV/SIDA, drogurile ilegale, alcoolul, accidentele rutiere, sinuciderile și omorurile adunate la un loc.
"Acțiunile fumatului asupra organismului uman fiind enorm de diverse, la ora actuală se cunoaște cam puțin despre efectele farmacologice ale acestuia, în afară de efectele nicotinei", spune dr. Joanna Fowler, director la "Center for Translational Neuroimagin at Brookhaven".
Rezultatele unui studiu recent realizat de către o echipă de cercetători de la "U.S. Department of Energy's Brookhaven National Laboratory" conduși de dr. Fowler în colaborare cu reprezentanții NIDA (National Institute on Drug Abuse) sugerează că persoanele care fumează dau un răspuns diferit la substanțele administrate inhalator sau intravenos (medicamentele de ex.) față de nefumători, având în vedere că substanța chimică utilizată în studiu s-a distribuit în sângele fumătorilor altfel (mai slab) decât la nefumători, mai ales în primele 5 minute.
În cursul studiului mai sus amintit celor 9 persoane fumătoare și celorlalți 9 voluntari nefumători incluși li s-a administrat o substanță chimică care se leagă în special de enzima monoamino-oxidaza A (MAO A) după care, cu ajutorul scanărilor PET (tomografie prin emisie de pozitroni), s-a măsurat concentrația și distribuția enzimei MAO A în organe. Se știe că această enzimă, printre altele, influențează și nivelul substanțelor chimice responsabile de reglarea tensiunii arteriale, plămânul fiind organul în care multe dintre aceste substanțe sunt metabolizate.
S-a observat că nivelul enzimei MAO A era distribuită la fel în toate organele urmărite (comparativ între fumători și nefumători) în timp ce concentrația sa era cu 50% mai mică în plămânul fumătorilor față de nefumători, ceea ce ar putea explica unele efecte fiziologice ale fumatului.
Un alt organ în care s-a observat scăderea concentrației enzimei MAO A la fumători este creierul (studiul curent fiind primul care demonstrează acest lucru), ceea ce ar putea explica incidența mai scăzută a bolii Parkinson în rândul fumătorilor și numărul mai mare a fumătorilor printre persoanele depresive.
| INDEX PRODUSE : | A | B | C | D | E | F | G | H | I | J | L | M | N | O | P | R | S | V | W | X | Z |
|---|
| INDEX AFECȚIUNI: | A | B | C | D | E | F | G | H | I | Î | L | M | N | O | P | R | S | T | U | V | Z |
|---|