O echipă de oameni de știință de la Universitatea de Medicină Wake Forrest, bazându-se pe datele vastului studiu IRAS (Insulin Resistance Atherosclerosis Study), au realizat o comparație între incidența diabetului zaharat în rândul bolnavilor nefumători și la persoane care au devenit fumătoare de minim 5 ani în vederea estimării existenței unei relații de cauzalitate între fumat și apariția diabetului zaharat.
Rezultatele au fost surprinzătoare, ieșind la iveală regretabilul fapt că fumatul crește riscul apariției diabetului zaharat. Potrivit studiului, publicat în revista de specialitate "Diabetes Care", în rândul fumătorilor incidența diabetului a fost semnificativ mai crescută dacât la indivizii care nu au fumat niciodată.
S-a constatat că 21% dintre participanții la studiu fumători cronici și fără diabet zaharat au dezvoltat boala după cinci ani, incidența diabetului printre membrii grupului nefumătorilor fiind doar de 14% după aceeași perioadă.
Studiul IRAS a fost obiectivat în primul rând către evaluarea cât mai precisă a condiției cunoscute sub denumirea de prediabet sau rezistență la insulină, o stare clinică în care este necesară o cantitate crescută de insulină pentru metabolizarea aceleiași cantități de glucoză.
Mai multe studii efectuate de cercetătorii de la Wake Forrest University Baptist Medical Center și publicate în revista "Circulation" (în anul 1996) au arătat că rezistența la insulină se asociază cu ateroscleroza mai accentuată a arterelor, sugerând deja faptul că această stare ar putea fi un factor de risc independent pentru bolile cardiovasculare.
| INDEX PRODUSE : | A | B | C | D | E | F | G | H | I | J | L | M | N | O | P | R | S | V | W | X | Z |
|---|
| INDEX AFECȚIUNI: | A | B | C | D | E | F | G | H | I | Î | L | M | N | O | P | R | S | T | U | V | Z |
|---|