În fiecare zi aproximativ 5.000 de copii și adolescenți sub 18 ani aprind pentru prima oară o țigară și mai mulți de 2.000 de copii și adolescenți devin fumători cronici. Industria de tutun continuă să atragă tinerii cu ajutorul țigărilor îndulcite, folosind reclame cu femei atrăgătoare, cu imagini hip-hop și alte "metode" de marketing, aflăm din artricolul "American Lung Association Tobacoo Policy Trend Alert: From Joe Camel to Kauai Kaloda-the Marketing of Candy Flovered Cigarettes".
Eforturile companiilor de tutun în promovarea țigărilor îndulcite s-au accentuat mai ales după 1998, când în urma unei convenții (Master Settlement Agreement) s-a interzis folosirea imaginilor de desene animate pentru comercializarea țigărilor.
Cercetătorii de la Roswell Park Cancer Institute in Buffalo au publicat nu de mult rezultatele unei metaanalize, conform căreia se pare că 20% dintre fumătorii de 17-19 ani au fumat în ultimele 30 de zile țigări îndulcite pe când doar 6% dintre fumătorii de peste 25 de ani au recunoscut acest lucru.
"Este înfricoșător felul în care industria de tutun nu își asumă responsabilitatea în comercializarea acestor produse potențial fatale, continuând să vândă țigări populației tinere" - a afirmat John Kirkwood, președintele ALA (American Lung Association), "completate sau nu cu arome de fructe sau bomboane țigările sunt periculoase pentru sănătate, provocând cancer și alte forme de boli pulmonare" a continuat el.
| INDEX PRODUSE : | A | B | C | D | E | F | G | H | I | J | L | M | N | O | P | R | S | V | W | X | Z |
|---|
| INDEX AFECȚIUNI: | A | B | C | D | E | F | G | H | I | Î | L | M | N | O | P | R | S | T | U | V | Z |
|---|