Vegetarienii care se gândesc să aibă copii ar trebui să fie mai atenți la dieta pe care o țin. Soia, consumată de ei atât de des, poate provoca scăderea fertilității. De vină este conținutul de genistein din soia, un isoflavonoid a cărui acțiunea poate fi comparată cu cea a hormonului feminin numit estrogen.
Cercetările întreprinse în laborator de o echipă de oameni de știință conduși de Lynn Fraser de la King's College din Londra au dovedit influența lui distrugătoare asupra spermei. De aceea, femeile care doresc să rămână însărcinate nu ar trebui să consume soia în timpul ovulației, atunci când există așa numitele zile fertile.
Rezultatele cercetărilor au fost prezentate la Copenhaga, în timpul congresului Asociației Europene pentru Dezvoltarea Omului și Embriologie.
Influența negativă a genisteinului asupra fertilității este dovedită și de rezultatele cercetărilor americane. După ce echipa lui James Kumi-Diaka de la Universitatea din Atlanta a inoculat această substanță șobolanilor masculi, nașterile au fost mai puțin numeroase. Kumi-Diaka afirmă că în cazul omului, acțiunea genisteinului depinde de mulți factori, printre care și modul în care este preparată sau consumată soia. În plus, nu a fost lămurită problema influenței dietei cu soia asupra locuitorilor Asiei. În farfuriile lor se regăsește adesea soia, însă ea nu are efectele descries mai sus. (Rompres)| INDEX PRODUSE : | A | B | C | D | E | F | G | H | I | J | L | M | N | O | P | R | S | V | W | X | Z |
|---|
| INDEX AFECȚIUNI: | A | B | C | D | E | F | G | H | I | Î | L | M | N | O | P | R | S | T | U | V | Z |
|---|