"UK Public Health Minister Caroline Flint" a anunțat lansarea unei noi campanii împotriva fumatului, care a fost preluată și transmisă și de către posturile de televiziune și de radio, cu prezentarea în același timp și a unor postere cu imagini sugestive, subliniind de data aceasta impactul fumatului asupra vieții sexuale, de la compromitarea atracției dintre 2 persoane de sex opus în sine până la afectarea dinamicii sexuale mai ales la bărbați.
Toată lumea știe că fumatul dăunează sănătății pe termen lung, dar mulți dintre bărbații tineri fumători nici nu se gândesc că acest obicei mai înainte sau mai târziu va provoca tulburări de dinamică sexuală și impotență. Conform datelor unor metaanalize obiectivate în acest sens 88% dintre cei întrebați nu credeau că fumatul ar putea influența viața lor sexuală.
70% dintre fumătorii tineri ar dori să se lase, dar nu renunță probabil din cauza lipsei unei motivații serioase. Poate dacă ar ști că fumatul cauzează disfuncție erectilă la 50% dintre bărbații fumători cu vârsta între 30 și 40 de ani și că aproximativ 120.000 de bărbați din acest grup de vârstă din Marea Britanie suferă de impotență din cauza fumatului, s-ar simți mai motivați.
Femeilor fumătoare, la rândul lor, li s-a atras atenția asupra acțiunii nefavorabile a fumatului asupra aspectului lor fizic, acest obicei influențând negativ "proprietățile" de a fi găsite atrăgătoare de către bărbați, de la accentuarea semnificativă a apariției ridurilor (de trei ori față de nefumătoare), la favorizarea nu numai a parodontopatiilor, pierderii dinților și a respirației urât mirositoare dar și a celulitei.
| INDEX PRODUSE : | A | B | C | D | E | F | G | H | I | J | L | M | N | O | P | R | S | V | W | X | Z |
|---|
| INDEX AFECȚIUNI: | A | B | C | D | E | F | G | H | I | Î | L | M | N | O | P | R | S | T | U | V | Z |
|---|