Detoxifierea organismului şi prevenirea cancerului şi a
recidivelor carcinogene cu Liquid Chlorophyll

Verdele este culoarea dominantă a vegetaţiei pe aproape tot parcursul perioadei de creştere a acesteia. Culoarea verde, caracteristică plantelor, se datorează pigmentului numit clorofil, care se găseşte din abundenţă în frunzele plantelor. Clorofila a mai fost numită şi raza solară lichidă pentru considerentul că absoarbe energia soarelui.

În 1915, Dr. Richard Willsttter a primit premiul Nobel pentru descoperirea structurii chimice a clorofilei, o reţea de atomi de carbon, hidrogen, azot şi oxigen înconjurând un singur atom de magneziu. Cincisprezece ani mai târziu, în 1930, Dr. Hans Fisher a primit premiul Nobel pentru descoperirea structurii chimice a hemoglobinei, fiind surprins să descopere că aceasta avea o structură asemntoare cu a clorofilei. Hemoglobina (alcătuită din hemă şi globină) este pigmentul care dă culoarea roşie hematiilor (eritrocitelor) din sânge. Clorofila este pigmentul verde care dă culoarea plantelor.

Plantele pot obţine tot necesarul de energie pe domeniile albastru şi roşu ale spectrului vizibil. Oricum, există încă o mare parte a regiunii spectrale, între 500-600 nm, în care foarte puţină lumină e absorbită. Lumina aferentă acestor benzi spectrale se află în regiunea corespunzătoare culorii verzi şi, deoarece aceasta e reflectată, plantele au culoarea verde. Clorofila absoarbe lumina atât de puternic, încât maschează alte culori mai puţin intense. Câteva dintre aceste culori mai discrete (provenite de la moleculele unor substanţe precum carotenul şi quercitina) se pot evidenţia toamna, atunci când clorofila din frunze dispare, culoarea verde fiind înlocuită de culorile portocalii şi portocaliu-roşiatic date de carotenoide.

Un proces de importanţă biologică majoră în care clorofila este implicat 100% este fotosinteza, procesul biologic prin care plantele, algele, protozoarele şi unele bacterii convertesc energia luminii solare în energie chimică. Energia chimică este utilizată pentru reacţiile de biosinteză, precum acelea de formare a glucidelor sau acelea de fixare a azotului în aminoacizii care constituie materia primă de sinteză a proteinelor. În fine, putem spune că aproape toate organismele vii depind de energia produs prin fotosinteză, aceasta fiind esenţială în nutriţia lor, ceea ce face din aceast energie una capitală pentru viaţa de pe Pământ. Evident, se face referire la specificul de organisme autotrofe cazul animalelor şi omului. Fotosinteza este, de asemenea, responsabilă şi pentru biogeneza oxigenului care alcătuieşte o mare parte din atmosfera Pământului.

COMPLECŞI MOLECULARI AI CLOROFILEI

Clorofila şi derivaţii acesteia denumiţi clorofiline (reprezentând săruri de sodiu şi/sau de cupru ale clorofilei) au capacitatea de a forma complecşi moleculari stabili cu anumite substanţe chimice nocive, unele cu acţiune cancerigenă, precum hidrocarburile policiclice aromatice găsite în fumul de ţigară, unele amine heterociclice găsite în carnea prăjit şi alfatoxina B1 (AFB1). Legătura dintre clorofilă sau clorofiline şi aceste substanţe cu potenţial cancerigen se referă la capacitatea de curăţire a acestora din urmă din tractul gastrointestinal cu ajutorul primelor, reducându-se astfel cantitatea de substanţe nocive care ajunge la ţesuturile susceptibile.

Clorofilinele sunt unele dintre substanţele cu cel mai pronunţat caracter antioxidant care au fost vreodată studiate. S-a demonstrat că, substanţele de tip clorofilin pot neutraliza în vitro acţiunea oxidanţilor. Rezultate din studiile efectuate pe animale sugerează faptul că suplimentarea dietei cu clorofila poate scădea stresul oxidativ indus de substanţele chimice carcinogene şi de radiaţii.

CLOROFILA, CLOROFILINELE ŞI PREVENIREA CANCERULUI

Studiile experimentale au pus în evidenţă şi activitatea anticancerigenă a clorofilei şi clorofilinelor. Este cunoscut faptul că oncogeneza (carcinogeneza), în majoritatea cazurilor, este precedată de biotransformarea unor xenobiotice chimice în compuşi carcinogeni activi. Date rezultate din experimentele efectuate pe animale indică faptul că toate clorofilinele pot creşte activitatea enzimelor cu acţiune specifică în biotransformare.

O alt explicaţie posibilă pentru mecanismul anticancerigen al unor derivaţi ai clorofilei este dat de faptul că aceştia acţionează ca şi molecule interceptoare, blocând absorbţia alfatoxinelor şi a altor substanţe cancerigene prezente uneori în alimente. Când clorofilinele sunt administrate, experimental, împreună cu un cancerigen, acestea acţionează ca şi molecule interceptoare, formând complexe reversibile cu substanţa cancerigenă. Cercetările confirmă că derivaţii clorofilei pot avea efect de interceptor în raport cu diverşi cancerigeni testaţi.

Alfatoxina B1 (AFB1) este un cancerigen hepatic produs de anumite specii de ciuperci prezente în cereale şi legume mucegăite, precum porumbul, arahidele şi soia. În zonele calde, cu umiditate crescută care nu posedă silozuri adecvate pentru depozitarea cerealelor, cantităţi mari de AFB1 ajung în alimentaie, fapt asociat cu un risc crescut de cancer hepatocelular. În ficat, AFB1 este metabolizat într-o formă capabilă de a se lega de ADN, cauzând mutaţii. În experimentele pe animale cu cancer hepatic indus prin AFB1, administrarea de clorofilă, în acelaşi timp cu expunerea la o dietă cu AFB1, reduce semnificativ efectele asupra ADN-ului produse de AFB1 în ficatul păstrăvilor curcubeu şi al şobolanilor iar, în funcie de doză, poate inhiba dezvoltarea cancerului hepatic la păstrăv.

CLOROFILINELE ŞI DETOXIFIEREA

Clorofilinele joacă, de asemenea, un rol important şi în detoxifierea internă a organismului, având astfel importanţă în menţinerea funcţiilor vitale şi a sănătăţii. Detoxifierea internă reprezintă totalitatea proceselor care neutralizează, transformă şi elimină substanţele nocive (dăunătoare) din organism, prin unul sau mai multe din următoarele căi:

• respiratorie plmni, bronhii, trahee, laringe, faringe, sinusuri i nas;
• gastrointestinal stomac, ficat, vezic biliar, colon i ntregul tract gastrointestinal;
• urinar rinichi, uretere, vezic urinar i uretr;
• tegumentar i glandular glande sudoripare, sebacee i lacrimale;
• limfatic canalele limfatice i nodulii limfatici.

Ficatul. Sub raport funcional, ficatul este unul dintre cele mai importante organe cu rol n detoxifierea organismului. Glutationul, cel mai abundent compus sulfhidric din organism, are funcia de a chelata i detoxifia organismul. Astfel, metalele grele, cum ar fi mercurul i plumbul, se pot combina cu glutationul. Odat complexul format, bila devine calea principal utilizat de organism pentru excreia acestuia, reducndu-se astfel cantitatea de glutation disponibil. Mai mult, celulele canceroase utilizeaz metionina din glutation pentru a se dezvolta i a prolifera. Dependena cancerului i a tumorilor de metionin pentru dezvoltare este o condiie artificial datorat unor tulburri pe cile metabolice de trans-sulfurare i trans-metilare. Aadar, dac disponibilitatea metioninei este redus, va fi afectata nu doar capacitatea ficatului de a produce detoxifiere, dar va scdea i cantitatea disponibil de glutation pentru a complexa anumite substane strine (xenobiotice chimice).

Studiile au demonstrat c o deficien de metionin poate, ea nsi, provoca apariia cancerului hepatic, fr a mai fi prezent vreo substan cancerigen i, de asemenea, au artat faptul c deficitul n metionin permite metalelor grele s produc efecte toxice.

Colonul. Este un segment al tractului digestiv, important n eliminarea xenobioticelor reziduale sau chiar a unor metabolii reziduali aflai n exces (e.g.: lipide, lipoproteine, etc.). esuturile organismului nu pot elimina reziduurile att timp ct colonul nu funcioneaz normal. Diversele aparate i sisteme ale organismului sunt dependente unele de altele. Cnd colonul funcioneaz normal, organismul are asigurat eliminarea reziduurilor cu potenial toxic din toate esuturile prezente n diverse aparate i sisteme. Reziduurile din colon, n cazul unor tulburri funcionale, pot conduce la disfunciuni ale unor organe. Acest fapt este posibil prin tranzitul diverselor substane nocive din colon. Colonul afectat creeaz diverticulite care se prezint ca mici buzunare ale peretelui colonului, cu coninut de materii fecale. Dac acestea stagneaz prea mult, pot ajunge n organism, cauznd ceea ce se numete autointoxicare. Aceste diverticule, de obicei, nu pot fi detectate n interiorul colonului prin colonoscopie. Adesea, acestea pot fi localizate la exteriorul colonului, unde nu pot fi vizualizate. În aceste diverticule (buzunare) viscerale specifice colonului se poate acumula puroi, sânge şi materii fecale cu conţinut de substanţe nocive care pot tranzita în circulaţia sanguină. În acest mod se realizează o intoxicare a organismului. Când organismul este intoxicat, în celule nu mai pot accede nutrienţii din sânge, deoarece lichidul interstiţial conţine reziduuri aduse de limfă. Substanţele nocive sunt în acest caz eliminate în parte, prin rinichi, prin piele (glande sebacee, glande sudoripare) şi chiar prin glandele lacrimale.

Rinichiul. Principalul rol al rinichilor rezidă în menţinerea constantă a volumului şi compoziţiei fluidelor biologice şi, în general, a homeostaziei biochimice şi homeostaziei termice. Aceasta, în condiţiile în care factorii de mediu (alimentaţia, temperatura, presiunea atmosferică) variază continuu. Prin rinichi se realizează îndepărtarea din organism a unor produşi metabolici reziduali formaţi la nivelul celulelor şi xenobiotice chimice sau derivaţi reziduali ai acestora. Rinichiul deţine mai puţin controlul cuantumului apei intracelulare din moment ce, dacă acesta funcţionează în mod adecvat, fiecare celulă este în mare parte autonomă, reţinând ceea ce are nevoie şi eliminând ce nu are nevoie, în fluidul extracelular. Rinichiul reţine metaboliţii necesari şi, chiar mai mult, permite libertatea de a face mici excese. Aceasta înseamnă că rinichiul ne permite să luăm mai mult decât avem nevoie din elementele vitale apă şi sare, de exemplu excretând exact ceea ce nu folosim. În final, putem spune că rinichii conservă atât volumul lichidelor din corpul nostru, cât şi compoziţia acestora. Chiar dacă există variaiâi în alimentaţie, consum de lichide sau activitate fizică, valorile specifice homeostaziei biochimice se menţin. Rinichiul funcţionează cu o precizie de maxim 1% în circumstanţe extrem de variate. Dacă rinichii cedează în situaţii limită, decesul are loc după câteva zile, datorându-se în mare parte acumulării de produşi metabolici şi reziduali toxici, care pot provoca stop cardiac. Remarcabil este şi faptul că rinichiul se poate adapta la tulburări morfofiziologice lente prin disfuncţie, astfel încât este posibilă supravieţuirea chiar şi cu 5% din funcţionalitatea totală a acestuia. Rinichiul are o rezistenţă mai mare la boli decât (de exemplu) inima sau plămânii.

Sistemul limfatic. Când substanţele reziduale din celule sunt eliminate, acestea sunt transportate mai departe de către lichidele circulante ale organismului: sângele şi limfa. Limfa are aceeaşi compoziţie cu cea a sângelui, însă nu conţine eritrocite. Fiecare celulă din organism este scăldată de lichidul interstiţial, care conţine substanţe provenite din circulaţia sanguină, alături de substanţe eliminate de celule. Aproximativ 90% din apă şi moleculele mici care intră în lichidul interstiţial din circulaţia sanguină sunt reabsorbite de vasele sanguine locale. Celelalte 10%, din apă şi moleculele mici rămase alături de proteine, alte substanţe cu molecule mari şi particule din lichidul interstiţial sunt colectate într-o reţea de vase capilare limfatice. Acestea confluează în vase mai mari care, în cele din urmă, se varsă înapoi în circulaţia sanguină. Vasele limfatice conţin valve mono-direcţionate care au în structură ţesut muscular ce pompează limfa prin aceste valve. În toate canalele limfatice există valve. În vasele limfatice mari, valvele sunt prezente la fiecare câţiva milimetri, iar în vasele limfatice mici, valvele sunt chiar mai apropiate. Imaginile în mşicare ale vaselor limfatice expuse arată că, atunci când acestea sunt umplute cu lichide, musculatura netedă din pereţii vaselor se contractă automat. Mai mult chiar, fiecare segment al vaselor limfatice dintre două valve succesive funcţionează ca o pompă automată separat. Astfel, umplerea unui segment cauzează contracţia, iar fluidul este pompat prin valvă către următorul segment limfatic. Aceasta provoacă umplerea segmentului următor care, la rândul său, câteva secunde mai tarziu, se contractă. Procesul continuă pe tot parcursul sistemului limfatic pn când lichidul este, în cele din urmă, golit înapoi în sistemul sanguin, din ductul toracic în vena cavă, chiar sub clavicul. Când proviziile proaspete iau locul produşilor reziduali ai celulelor, toxine, bacterii, viruşi, otărvuri, etc celulele devin mai sănătoase şi la fel şi noi. Îndepărtarea proteinelor din spaţiile interstiţiale este o funcţie absolut esenţială, fără de care am muri în 24 de ore. Când sistemul limfatic devine suprasaturat cu materii mucoide, se creează o presiune ce se resimte în întregul organism. Începe ca şi o tensiune în muchi, ce devine o durere musculară odată cu creşterea presiunii. Una dintre funcţiile febrei este aceea de a subţia mucusul limfatic, îmbunătăţind abilitatea acestuia de a curge şi de a trece prin pereţii colonului. Toate influenţele cu rol în purificarea limfei reduc febra, prin scăderea necesităţii de a utiliza acest mecanism pentru subţierea mucusului limfatic. Dacă colonul nu poate asigura rata necesară de purificare a limfei, atunci organismul utilizează ficatul pentru a face acest lucru. Toxinele preluate de ficat sunt excretate ca şi parte componentă a bilei. Când fluxul bilei devine excesiv, aceasta se adună în stomac, având ca rezultat apariţia senzaţiei de greaţă. Majoritatea plantelor selectate în scop nutriţional au rol în epurarea substanţelor toxice din limfă, motiv pentru care animalele mănâncă iarbă atunci când se simt rău.

Se poate deci vedea cu ce probleme se poate confrunta organismul atunci când colonul nu funcţionează normal. În acest caz, substanţele reziduale sunt reţinute în sistemul limfatic. Pe măsură ce acest proces continuă, reziduurile se acumulează în ţesuturile organismului, ducând la apariţia bolilor. Acest proces poate afecta orice parte a organismului, deoarece sistemul limfatic serveşte toate celulele corpului.

Deoarece sistemul limfatic preia toxinele de la toate celulele organismului, funcţionarea optimă a acestuia este importantă pentru sănătatea întregului organism. Limfa este plină de nutrienţi pe care îi transportă la celule, de hormoni, de enzime. Leucocitele, limfocitele, monocitele, anticorpii şi alte celule sanguine sunt capabile să se deplaseze pe oriunde există apă. Exact precum aerul din jurul corpului se află în mişcare constantă, lichidul limfatic în care se scaldă celulele se găseşte, de asemenea, în mişcare continuă. Celulele sunt capabile să funcţioneze mai bine dacă lichidul limfatic este permanent reînnoit şi conţine concentraţii optime de hidrogen, oxigen, glucoză şi alţi nutrienţi.

Din organism, anumite toxine se pot elimina şi prin intermediul transpiraţiei, în urma unor activităţi fizice intense sau a căldurii. Sinusurile şi pielea noastră se pot constitui, de asemenea, în căi de eliminare.

Dar de ce este important să asigurăm buna funcţionare a sistemelor de detoxifiere ale organismului? Deoarece noi toţi suntem expuşi zilnic la acţiunea unui număr mare de xenobiotice chimice (în limba greacă: xenos = străin; bios = viaţă). Xenobioticele sunt substanţe ajunse în organism, care nu sunt produse în mod normal şi nici nu ar trebui să fie prezente, sau substanţe care sunt prezente în concentraţii mult mai mari decât cele uzuale. Printre xenobioticele chimice putem menţiona: aditivii alimentari, medicamentele, diverşii poluanţi chimici prezenţi în aer, apă şi alimente, generaţi de activităţile industriale şi agricole ş.a. adică substanţe pe care organismul uman nu le produce singur şi nici nu ar trebui să fie prezente în corp ca şi parte a unei diete normale. Pe lângă xenobioticele chimice, organismele umane sunt expuse şi la xenobiotice fizice (radiaţii cosmice sau terestre) şi chiar biologice (virusuri, bacterii, paraziţi).

Efectele nocive ale xenobioticelor, indiferent de originea lor, depind de doza, frecvenţa sau starea de agregare a acestora. Xenobioticele periclitează sănătatea umană dacă nu sunt transformate şi eliminate. Un debut rapid al unor simptome acute poate fi produs de multe pesticide şi de unele medicamente, dar în general, majoritatea xenobioticelor cauzează efecte negative pe termen lung, ducând la apariţia cancerului sau a altor boli. O mare parte din simptomele comune generate de xenobiotice includ dureri de cap, oboseală, exces de mucus, dureri, probleme digestive, simptome specifice alergiilor şi sensibilitate crescută faţă de agenţi din mediu cum ar fi chimicalele, parfumurile şi sinteticele.

Organismul se debarasează de xenobiotice prin biotransformare. Adesea, în mod incorect, acest proces este numit metabolizarea xenobioticelor. În general, biotransformarea are ca rezultat conversia xenobioticelor liposolubile în metaboliţi solubili în apă cu moleculă mare, care pot fi excretaţi, şi în mod eficient.

Nutrienţii şi xenobioticele chimice absorbite din intestin sunt transportate la ficat printr-un singur vas sanguin (vena portă). Dacă accede în organism în cantităţi mici o substanţă străină, poate fi transformată complet la nivelul ficatului, înainte de a ajunge în circuitul sanguin şi la alte organe (efectul primului pasaj). Xenobioticele inhalate sunt distribuite prin intermediul circulaţiei sanguine la ficat. În acest caz, doar o fracţiune din doză este transformat în ficat înainte de a ajunge la alte organe. Enzimele hepatice sunt responsabile pentru biotransformarea xenobioticelor, mai întâi prin xenobiodegradare (prin reacţii de oxido-reducere, de hidroliză) şi apoi prin xenobiosinteză.

CLOROFILINELE CA DEODORANT INTERN

Clorofilinele pot fi utilizate şi ca deodorant intern. Observarea în anii 1940 şi 1950 a faptului că clorofila are efecte deodorante aplicat pe rănile urât mirositoare, i-a facut pe clinicieni să administreze clorofila pe cale orală la pacienţii cu colostomii şi ileostomii pentru a controla mirosul fecalelor. Câteva rapoarte de caz publicate indică faptul că administrarea orală a clorofilei scade, la o examinare subiectivă, mirosul urinei şi fecalelor la pacienţii cu incontinenţă.

CLOROFILINELE ÎN VINDECAREA RĂNILOR

Cercetările efectuate în anii 1840 au indicat faptul că soluţiile de clorofiline încetinesc dezvoltarea anumitor bacterii anaerobe în tuburile de testare şi accelerează vindecarea rănilor produse experimental la animale, ducând la introducerea utilizării soluţiilor şi unguentelor de uz extern cu clorofila în tratamentul rănilor deschise, persistente la oameni. La sfârşitul anilor 1940 şi în 1950, o serie de studii efectuate, în mare parte necontrolat, pe pacienţi cu răni cu vindecare lentă, precum ulcere vasculare şi ulcere ischemice de presiune (de decubit), au raportat că aplicarea clorofilei de uz extern favorizeaz vindecarea mai eficientă decât alte tratamente comune folosite. La sfârşitul anilor 1950, clorofilinele au fost adăugate în unguentele cu conţinut de papaină şi uree utilizate în tratarea rănilor, cu scopul de a reduce inflamaţia locală, de a favoriza vindecarea şi de a controla mirosul.

Eficienţa clorofilinelor - sărurile de sodiu şi/sau de cupru ale clorofilei - în vindecarea rănilor a fost verificat de-a lungul timpului. Se pare că clorofilinele sunt valoroase în special datorită acţiunii lor antiaglutinante şi antiinflamatoare, ele permiţând utilizarea continuă şi îndelungată a ingredientelor proteolitice, papain-ureea, care ar putea altfel cauza inflamaţii şi hemaglutinări la nivelul capilarelor. Rezultatele clinice favorabile par a se datora faptului că unguentele proteolitice (cu conţinut de papaină, uree şi clorofilină) elimină în întregime ţesuturile necrotice şi alte impurităţi, menţinând apoi circulaţia şi irigarea optimă a zonei respective, accelerând epitelizarea.

Preparatul terapeutic natural LIQUID CHLOROPHYLL de la CaliVita

Liquid Chlorophyll - fabricat şi distribuit de CaliVita International - este un supliment nutriţional cu conţinut de clorofilină, adică săruri de sodiu/cupru ale clorofilei, extrase din frunze de alfalfa (lucernă). Clorofila este indicată pentru fortificarea organismului, purificarea sângelui, precum şi pentru îmbunătăţirea stării generale de sănătate. Clorofila este unul din suplimentele alimentare cu adevrat remarcabile. Aceasta hrăneşte, curăţă, energizează şi fortifică în acelai timp. Este o sursă de sănătate neegalată de nici un alt produs nutriţional. Ajută la eliminarea toxinelor din organism, oferindu-i,î n acelaşi timp, vitaminele, mineralele şi aminoacizii de care acesta are nevoie.

Liquid Chlorophyll ajută la refacerea ţesuturilor, purificarea sângelui, formarea de globule roşii, vindecarea ţesuturilor, asimilarea mineralelor, fortificarea generală a organismului, deodorizarea internă şi neutralizarea agenţilor poluanţi din aer şi alimente. Frunzele de alfalfa conţin calciu, magneziu, fosfor, potasiu, plus toate vitaminele cunoscute. Mineralele se găsesc într-o proporţie echilibrată, ceea ce sprijină absorbţia lor.

Clorofilina din compoziţia produsului ajută, printre altele, la:

• întărirea pereţilor celulari,
• are calităţi antiseptice,
• are capacitatea de a ajuta ţesutul uman să combată şi să distrugă germenii patogeni,
• întărind ţesutul, aceasta creşte rezistenţa celulelor împotriva bolilor şi, în acelaşi timp, inhibă dezvoltarea bacteriilor.

Rezumând, putem realiza următoarea structurare a beneficiilor şi modurilor de utilizare ale produsului:

Indicaţii de utilizare
Uz intern		Uz extern
Administrare orală 1 lingură dimineaţa şi 1 seara	Gargară 1 lingură într-un pahar cu apă plată	Pentru răni şi ulcere
Ajută la purificarea sângelui	Reduce inflamaţia amigdalelor	Reduce durerile cauzate de inflamaţii
Asigură fierul necesar organelor	Reduce durerile cauzate de inflamaţii	Accelerează vindecarea rănilor
Elimină toxinele	Curăţă dinţii şi gingiile	Impiedică infectarea bacteriană a rănilor
Ajută în cazurile de anemie	Îmbunătăţeşte funcţionarea căilor respiratorii superioare	Are efect benefic asupra ţesutului ulceros
Curăţă şi deodorizează ţesutul intestinal	Ameliorează durerile de gât
Ajută la detoxifierea ficatului	Reprezintă o excelentă gargară pentru gât
Ajută la refacerea organismului după hepatită
Ameliorează problemele de glicemie (diabetul)
Ameliorează astmul
Ameliorează hemoroizii
Revitalizează sistemul vascular al membrelor inferioare
Elimină mirosurile neplăcute ale corpului
Reduce venele varicoase, stimulează producţia de lapte în timpul lactaţiei